Laptopul Asus K52JT-SX261V

Pentru persoanele ce își doresc un laptop bun dar în același timp să aibă un design plăcut, elegant le-aș recomanda cu plăcere acest laptop de la marele producător Asus. Acest model de laptop vine ca o alternativă la Asus K52JT-SX260D la o primă vedere prima diferență dintre cele două laptopuri fiind procesorul.

Asus K52JT-SX261V vine pe culoarea maro, și după părerea mea configurația lui îl face un laptop premium. Cumpărând acest laptop inclus în preț veți primi automat Microsoft Windows 7 Home Premium 64 biți cu licență, de aceea cred că este un laptop cu un raport performanță/preț excelent. Este recomandat și persoanelor ce îl vor pentru jocuri dar și acelora ce îl vor pentru aplicații de tip office sau multimedia, acesta făcând față cu brio în ambele situații. Alte detalii tehnice le veți descoperi pe parcursul acestui review, acum vă invit să vizionați câteva poze cu acesta.

Laptop Asus K52JT-SX261V din fataLaptop Asus K52JT-SX261V inchisLaptop Asus K52JT-SX261V tastatura

 

 

 

 

 

Vezi mai multe poze, detalii şi informaţii …

Acum să vă lămuresc cum stă acest laptop și pe partea tehnică, pentru că la design și preț v-am spus mai sus că stă foarte bine și că merită achiziționat, este un laptop de care sigur vă veți îndrăgosti și îl veți lua peste tot (călătorii, concedii sau de ce nu pe wc :)), deci înțelegeți că este un laptop de calitate. Încep și vă spun că are un procesor foarte puternic și anume deține un Intel Core i5 480M care rulează la o frecvență de 2660 Mhz și are o memorie cache foarte mare de 3072 KB (3MB). Iar acesta nu este singura componentă cu care acest laptop se mândrește. Un minus îl aduce display-ul deoarece este unul de tip Glare însă folosește tehnologia LCD LED și are o diagonală de 15.6 inch.

De ce este Asus K52JT-SX261V un laptop puternic și performant? Pentru că pe lângă acest procesor de ultimă generație acesta este ajutat și de cei 3 GB de memorie RAM care utilizează o frecvență de procesare de 1066 Mhz însă pentru o performanță sporită se mai pot adăuga încă 5 GB acesta suportând până la 8 GB. Dacă aveți foarte multe poze, filme sau muzică chiar nu trebuie să vă faceți griji că nu aveți unde să le stocați deoarece acesta are un hard disk de 500GB de tip SATA care lucrează la o viteză de 5400 rotații pe minut, deci vă va copia foarte repede fișierele dorite.

După cum am spus acest laptop este și pentru gameri. Și am spus asta deoarece pe acest laptop veți găsi o placă video dedicată foarte bună cu care veți putea juca aproape tot ce e joc. Placa video este AMD HD 6370M care are 1024 MB (1GB) memorie și nu numai că veți putea juca aproape orice joc dar veți putea viziona și filme în format Full HD fără probleme, chiar dacă display-ul acestui laptop nu este Full HD puteți reda pe un televizor LCD cu ajutorul conexiunii HDMI. Mai jos v-am atașat un video cu un gameplay pentru a vă putea forma o părere.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=6V0jei1-51k[/tube]

La capitolul multimedia acesta are în dotare un DVD-RW, două difuzoare integrate, cameră web cu o rezoluție de 0.3 MP și cititor de carduri, însă cu toate acestea cântărește numai 2.62 Kg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *