LG 47LS5600

Vorbim acum despre un alte televizor ce se vine foarte bine la noi în tară, LG 47LS5600. Îmi place că în sfârșit cei de la LG au reușit să scoată și ei televizoare subțiri, cu tehnologie LED și cu ceva mai multe aplicații comparativ cu cele din urmă. Acesta are o diagonală destul de mare, 119 centimetri, ce vă oferă posibilitatea de a-l poziționa într-un living spațios de unde puteți privi filmele sau emisiunile perferate alături de cei dragi sau chiar într-un dormitor puțin mai mare.

Aspectele legate de design sunt după părerea mea foarte ok, deoarece acesta este compact, cu o ramă foarte subțire, neagră ce conturează ecranul. Datorită eleganței date de culoarea neagră și de faptul că este foarte subțire, acesta se va încadra foarte bine în camera dumneavoastră, dându-i acesteia un alt aspect, mult mai frumos.

 

 

 

 

 

Vezi Aici Pretul, Detalii Tehnice Si Alte Imagini …

Funcția avansată LG de control a luminii de fundal, tehnologia avansată a ecranului și procesorul performant duc toate la o performanță maximă, reducând efectul de blur la imaginile în mișcare. Motion Clarity Index indică numărul de semnale de răspuns pe secundă, fiind un indicator global de claritare reală a imaginii în mișcare, incluzând factori mai complecși decât Frame Rate. Ecranul LCD cu iluminarea LED redă imagini de o claritate de cristal, un negru perfect, culori naturale, strălucitoare și vii. Picture Wizard II vă permite să editați cu ușurință imaginile prin controlul nivelului de negru, al culorilor și nivelului de iluminare de fundal.

Senzorul inteligent modifică imaginea afișată astfel încât să puteți experimenta imagini cat mai reale, atunci când intensitatea luminii din cameră se schimbă. Pe lângă faptul că imaginile vor fi unele excepționale, dumneavoastră veți economisi enegie electrică, bucurându-vă de facturi mult mai mici. Acest televizor, prin tehnologia sa modernă, vă oferă cele mai frumoase imagini, la o calitate înaltă, consumând în același timp foarte puțin curent electric.

Pentru cei ce adoră să vizioneze filme, integrându-se în atmosfera de cinema de acasă, menționez că acest televizor are în dotare și un player multimedia integrat, ce vă dă posibilitatea de a viziona filmele preferate stocate pe un hard disk sau pe o memorie externă. Puteți astfel asculta și muzică în timp ce vizionați fotogarfiile dumneavoastră din vacanță, stocate de asemenea pe același hard disk. Porturile HDMI ce sunt în număr de 3 pot transforma televizorul în monitor pentru laptop sau calculator.

Sistemul audio este format din 2 difuzoare 2 x 10 W. Sunetul emis va avea o calitatea superioară chiar și atunci când veți crește volumul. Standard/Music/Cinema/Sports/Game sunt modurile audio pe care le veți găsi în componenta acestui LG 47LS5600. Funcția Clear Voice II recunoaște și modifică imediat volumul vocii, amplificându-l în comparație cu sunetul de fundal. Este foarte important din punctul meu de vedere ca sunetul să se ridice la aceeași înălțime ca și imaginile. Având imagini și sunet de calitate, vă veți putea simți atunci când vizionați un film, ca la cinema, în propria dumneavoastră locuință.

Tunerul digital tip DVB-T, DVB-C este prezent și aici, menirea lui fiind aceea de a recepționa și apoi reda imaginile în format digital sau HD, fără să mai fie nevoie de un alt Mediabox sau decodor extern. Sunt de părere că acest televizor își merită banii, venind cu foarte multe lucruri noi comparativ cu televizoarele LG cunoscute până acum. Garanția produsului este de 2 ani, putând fi prelungită contracost, cu încă 12 sau 24 de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *