Sony VAIO SVE1512Q1EW.EE9

Laptopurile Sony VAIO sunt asociate de cele mai multe ori cu persoanele ce țin mai mult la imaginea de ansamblu și designul unui laptop și mai puțin la faptul că aceleași caracteristici propuse se regăsesc în proporție de 90% la oricare alt producător. Astfel, dacă laptopurile VAIO aparțin mai mult segmentului dispozitivelor de lux, alături de MacBook-uri, iată că Sony încearcă să ofere doritorilor și produse având un preț ușor mai scăzut însă evident și performanțele sunt proporționale cu prețul plătit.

Este și cazul laptopului Sony VAIO SVE1512Q1EW.EE9 care deși se remarcă prin câteva funcții speciale ce nu se regăsesc la restul dispozitivelor concurente, oferă în principal același nivel de performanțe pe care le-ar propune orice alt competitor, însă la un preț considerabil mai mare. Un atu important pe care modelul îl are îl reprezintă faptul că acesta vine deja cu noul software Windows 8 preinstalat. Rămâne însă de văzut câți sunt cei ce vor considera că aceste plusuri de care modelul dispune cântăresc mai greu decât prețul de achiziție ridicat.

Sony VAIO SVE1512Q1EW.EE9 din lateralSony VAIO SVE1512Q1EW.EE9 inchistastatura Sony VAIO SVE1512Q1EW.EE9

 

 

 

 

 

Vezi Aici Pretul, Detalii Tehnice Si Alte Imagini …

Legat de aspect, se poate remarcă și din pozele prezentate mai sus că acest model este unul din categoria premium. În primul rând carcasa este construită dintr-un plastic de bună calitate, așa cum cei de la Sony ne-au obișnuit până acum. Design-ul deși nu este unul care să te lase fără cuvinte iți garantează încă o dată că ai ales în primul rând calitatea. Este complet alb, acest lucru făcându-l să iasă în evidență mai ales prin liniile sale elegante și colturile rotunjite. Tastatura este una completă în stilul clasic a celor de la Sony, adică în partea de sus veți întâlni și tastele WEB, VAIO și ASSIST. Ca și dimensiuni acest model este unul oarecum standard, adică cu o greutate de 2.7 kilograme și o grosime de 2.5 centimetri în cel mai subțire punct al său și de maxim 3.5 centimetri nu se deosebește de un laptop de 15.6 inch însă din altă gama.

Dacă la capitolul design cei de la Sony reușesc să ne convingă că vorbim despre un laptop premium care se adresează în principal utilizatorilor de tip business cred că trebuie să vedem dacă configurația acestuia este pe măsura așteptărilor. Trebuie să știm de la bun început că vorbim despre un laptop cu un display tip VAIO ce măsoară 15.5 inch (și nu 15.6 cum au majoritatea laptopurilor) și care vă poate afișa o rezoluție maximă de 1366 x 768 pixeli. Nu este ceva revoluționar însă imaginile sunt clare și viu colorate, adică exact cum ți-ai dori să fie la un astfel de gadget.

Inima acestui sistem este construită pe platforma 22 nanometri și constă într-un procesor tip Intel Core i5. Modelul de fată este 3210M, un model lansat la începutul anului trecut, tactat la 2.5 GHz dar care cu ajutorul tehnologiei Intel Turbo Boost poate ajunge la maxim 3.1 GHz. O adevărată bestie care vă va scurta perioada de așteptare  atunci când veți deschide browserul web sau atunci când veți edita o fotografie sau un videoclip. Bineînțeles că nu poate face toate aceste lucruri de unul singur, de aceea producătorul s-a gândit să îi sară în ajutor și cei 4 GB de memorie RAM disponibili. Ce să mai, nu cred că veți avea probleme cu nicio aplicație lansată până în acest moment, iar pe viitor dacă vor fi ceva probleme trebuie să știți că producătorul va oferă posibilitatea extinderii acesteia până la maxim 8 GB.

Pentru stocare aveți la dispoziție un hard disk clasic, cu o capacitate de 640 GB. Mi se pare suficient pentru orice tip de utilizator, iar dacă crezi că nu iți sunt de ajuns cei 640 GB poți oricând să iți cumperi un HDD extern. În schimb îmi pare rău că nu văd un SSD sau măcar un HDD hibrid, pentru că în combinație cu procesorul un SSD ar fi făcut ca acest sistem să zboare. Placa video este una dedicată, marca AMD HD 7650M, o placă video cu 1GB de memorie RAM. Aceasta face parte din categoria de mijloc, deci nu vă puteți aștepta la performanțe uimitoare. Însă pentru jocuri de până în 2012 cred va face fată, chiar dacă nu la rezoluție și detalii maxime.

Pe partea de multimedia Sony VAIO SVE1512Q1EW.EE9 vine echipat cu DVD-RW, cititor de carduri, două difuzoare stereo și o cameră web cu o rezoluție de 1.3 megapixeli.  Bateria este Litiu Ion cu 6 celule, deci vă puteți aștepta la o autonomie de până la maxim 4 ore, având în vedere configurația sa destul de puternică. Am uitat să precizez că HDD-ul este unul cu protecție la șocuri, deci dacă cumva veți scăpa laptopul din mână datele vor fi în siguranță, cel puțin la șocuri cat de cat mai mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *