Acer Aspire 5733-384G32Mnkk

Laptopuri accesibile oricui, probabil acesta este noul slogan a celor de la Acer, altfel nu-mi pot da seama cum de scot pe bandă rulantă laptopuri performante la un preț fără concurentă. Iar ca să vă dați seama exact despre ce vorbesc astăzi vom face un scurt review pentru modelul Aspire 5733-384G32Mnkk, un model foarte nou care recent a intrat și în oferta celor de la eMAG, cum am scris și mai sus la un preț excepțional.

Sincer, nici nu știu în ce categorie s-ar încadra acest laptop cel mai bine deoarece vine cu un procesor destul de performant, însă placa video este integrată. Probabil este un sistem office dar cu care veți putea avea și performanțe (ce e drept ceva mai slabe) și în aplicațiile multimedia. Însă pentru aplicațiile obișnuite, este un laptop care va face fată fără probleme. Sistemul de operare cu care acesta vine este Linpus, însă personal vă recomand să instalați Windows 7.

 

 

 

 

 

Vezi Aici Pretul, Detalii Tehnice Si Alte Imagini …

Design-ul și calitatea materialelor din care acesta este construit cu siguranță nu te duce cu gândul la un laptop ieftin. Probabil și din cauză că acest design este unul folosit și la notebook-urile ceva mai scumpe. Carcasa este gri închis, pare destul de solidă, iar un lucru care îmi place foarte mult este faptul că nu este lucioasă – deci urmele, zgârieturile și praful nu vor fi atât de vizibile. Iar dacă tot am spus ce îmi place, trebuie să spun și ce nu-mi place. Nu-mi place tastatura acestuia, deoarece tastele par cam sensibile, însă asta este doar o părere la prima vedere, în timp putem spune cu adevărat dacă sunt sau nu sensibile.

Procesorul cu care Acer Aspire 5733-384G32Mnkk vine este un Intel Core i3 construit pe arhitectura 32 nanometri. Modelul acestuia 380M, cam vechi, lansat undeva la începutul anului 2010, însă pentru ce este destinat acest laptop eu zic că își va face treaba cu brio, practic este echivalentul unui Core 2 Duo. Acesta are două nuclee care funcționează la o frecvență de 2530 MHz cu o memorie cache de 3072 KB. Ecranul este un LCD Glare Acer CineCrystal (lucios) cu o diagonală ce măsoară 15.6 inch și o rezoluție maximă de 1366 x 768 pixeli.

De ce am spus la începutul acestui review că poate fi considerat și un laptop multimedia? Păi pentru că vine echipat cu o plăcuța de memorie RAM cu o capacitate de 4GB – îndeajuns pentru a rula cam orice aplicație office sau multimedia. E foarte bine totuși că are 2 sloturi pentru memorie, astfel că oricând veți putea face un upgrade. Însă hard disk-ul parcă face parte dintr-o configurație office, și asta pentru că este un HDD clasic tip SATA cu o capacitate de stocare de 320GB.

Nefiind 100% un laptop multimedia cum am precizat și la început, placa video cu care Acer Aspire 5733-384G32Mnkk vine este una integrată în procesor. Este o placă ce face parte din seria Intel HD Graphics pe 64 de biți, deci nu putem spune că este cea mai slabă placă video posibilă. Nu, jocuri precum Counter Strike, FIFA 2011 sau filme în format high definition vor rula fără probleme. Pe partea de multimedia, acesta ca și majoritatea laptopurilor vine cu DVD-RW, cititor de carduri, două difuzoare stereo și o cameră web cu o rezoluție de 0.3 megapixeli. Îmi place că are o baterie Litiu Ion cu 6 celule, deci cu o autonomie destul de mare, până la 3 ore – conform specificațiilor producătorului.

3 thoughts on “Acer Aspire 5733-384G32Mnkk”

  1. Alex Geo says:

    ce crezi? oare va rula jocuri de gen mafia 2 sau godfather sau chiar asasin creed (macar primele 2) la medium macar? rasunde-mi te rog pe mail

    1. Alex Geo says:

      *godfather2

    2. Vanzatoru` says:

      Conform cerintelor Mafia 2 are nevoie de

      OS: Microsoft Windows XP (SP2 or later) / Windows Vista / Windows 7
      o Processor: Pentium D 3Ghz or AMD Athlon 64 X2 3600+ (Dual core) or higher
      o RAM: 1.5 GB RAM
      o Hard Disk Space: 8GB
      o Video Card: nVidia GeForce 8600 / ATI HD2600 Pro or better
      o Sound Card: 100% DirectX 9.0c compatible sound card
      o Peripherals: Keyboard and mouse or Windows compatible gamepad

      iar Godfather 2

      • Operating system: Windows XP SP2 or Windows Vista
      • Processor: 2.8 GHz (Pentium 4, A64 300+, all A64 X2 or Core 2)
      • RAM: 1 GiByte (XP) / 2 GiByte (Vista)
      • Graphics card: 256 MiByte and Shader Model 3.0 / Geforce 6800 or better / Radeon X1600 or better
      • Hard drive: 8 GiByte

      Deci sunt sanse mari sa mearga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.